Smile and the world smiles with you.
–>Serile aici, in oraselul nostru mic, sunt de-a dreptul terifiant de plictisitoare. Singur trebuie sa-ti gasesti ceva de lucru, caci altfel monotonia bate la usa. Ce nu stiam (decat din auzite) e ca lucrurile marunte schimba mai multe lucruri in noi decat evenimentele majore. Am iesit ca de obicei pe afara. Oameni de treaba, oameni stricati, oameni ce putrezesc, oameni pe care ii iubeam inainte din toata inima, dar care au apucat pe un drum…sa spunem asa, nesigur. Oricum, am dat de oameni de toate felurile. Discutii, mancare, glume, glume bune, glume proaste, glume extrem de proaste. Dar o platesc cu aceeasi moneda lovind unde doare mai tare (la propriu sau la figurat; depinde). In sfarsit, trebuie sa plec acasa. Brusc imi aduc aminte ca am de cumparat o paine. Ma intorc inapoi, ciudat, fara sa-mi fie lene, fara sa mi se para o corvoada; de parca totul trebuia sa fie asa de la bun inceput. Si intru in Aurocor, iau ce-mi trebuie si merg la casa. Iar acolo am vazut ceva ce mi-a lasat o impresie extrem de placuta. Pe langa faptul ca tipa de la casa avea un aer profesional, mai emana si o aura irezistibila si era si colorata…la propriu. Era placuta; nu sobra, nu seaca, nu sictirita si nu arata niciun semn de oboseala. Asa vanzatoare mai rar. Insa ceea ce mi-a placut cel mai mult (pe langa faptul ca era, in orice caz, tanara) a fost zambetul care mi l-a adresat. Nu era scrijelit intr-un mod jalnic ca pe o bucata de lemn uscat, nu era ironic, nu era obosit. Era viu si cald. Promitator si incantator. Am ramas putin nesigura. Nu stiam daca sa ii zambesc sau sa ii spun ,,Imi place aerul tau de profesionista” (suna ciudat, ce-i drept) sau sa facem cunostinta si sa o invit la o cafea. Am ramas la partea cu zambitul. Urmatoarea tura sa vad daca impresia persista. Daca chiar e ceea ce aura ei emana, atunci am gasit o raritate.
Pentru prima data de ceva vreme incoace, imi doresc enorm de mult ca cineva anume sa nu ramana intr-un magazin obscur, intr-o slujba de doi bani, ci sa aiba sansa sa se realizeze. Cei ca ea merita si o sansa si suport.
–>Oamenii au uitat sa le mai pese de cei din jurul lor. Trecem unii pe langa altii si nu ne intereseaza viata lor si ceea ce-am putea afla de la ei. Suntem superficiali, nu? Nu mai vezi rasariti care sa iubeasca lumea, sa fie interesat de conexiunile dintre oameni. Toti au interese. Totul e fals. Totul!
–>Cand a fost ultima data cand ai vrut sa-ti intinzi inima pe tava unui strain ce simteai ca merita? Cand a fost ultima data cand ti-a pasat de cineva pe care nici macar nu-l cunosteai? Daca esti genul acesta de om, atunci ai o inima calda.
–>Noapte buna.
P.S.: Cine crede ca e diferit si vrea sa ma contrazica, sa o faca. Are o invitatie la cafea din partea mea :)
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
P.S.: Daca asta chiar ar fi ultima ta zi (din motive absurde, ciudate si total ridicole din punctul tau de vedere), macar mori fara sa-ti para rau:
-ca te-ai certat cu ai tai
-ca in loc sa iei o ciocolata ca s-o imparti cu cei la care tii, ti-ai luat niste tigari
-ca te-ai imbatat ca prostul si ai pierdut, de fapt, timpul degeaba
-ca ai ranit pe altcineva
-ca in ziua aceea n-ai facut nimic deosebit, interesant, important
-ca persoana care probabil ca tine cel mai mult la tine ai parasit-o de mult
-ca aceasta e ultima ta clipa si ca nu ti-ai trait viata
Nu a-ti trai viata in viitor e esentialul, ci sa o fi trait pana in acea clipa la maxim. Asta e diferenta intre cei fericiti la suprafata si cei fericiti pana in adancul sufletului. Unii traiesc deja, altii asteapta ca adevarata viata, distractie, aventura etc sa inceapa. Pacat de ei, nu?
Come feed the rain 