Come feed the rain

Cos I'm thirsty for your love dancing underneath the skies of lust

Archive for the tag “lume”

Live. Love. Laught.

~~~M-am invatat asa si…poate ca e cel mai bine in felul acesta. Zau! Iubesc atat de multi oameni care nici nu ma mai saluta (pe mine si pe cei legati de mine), nu ma mai privesc in ochi, nu mai stau la un pahar de vorba. Sunt eu nebuna de imi place atat de mult sa vorbesc si sa cunosc oamenii sau sunt ei realisti si isi feresc inima de vreo posibila dezamagire? Totusi, nu vad cum o inima dezamagita de repetate ori ar putea sta indiferenta in fata unei alte inimi dezamagite…poate chiar de mai multe ori. Suntem la fel in interior, vrem sa iubim, sa impartasim, sa-i facem pe altii sa rada si pe altii fericiti si totusi vrem sa ne ferim inima exact de cei ca noi. De ce? Nu vrem sa suferim? Prostii! In viata poti fi fericit sau trist. Fericit daca incerci, esuezi si mergi mai departe sau trist pentru ca totul a trecut pe langa tine si nu ai ramas cu nimic. Mai bine risc un inceput de prietenie promitator, decat sa ma incui in casa asteptand…ceva!

So, wanna be friends? :)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
I can’t stop…what?

…dancing, living, loving, laughing, running, climbing, head-banging, screaming, eating, sleeping, reading, writing, loving, loving, LOVING!!

What about you?

Smile and the world smiles with you.

–>Serile aici, in oraselul nostru mic, sunt de-a dreptul terifiant de plictisitoare. Singur trebuie sa-ti gasesti ceva de lucru, caci altfel monotonia bate la usa. Ce nu stiam (decat din auzite) e ca lucrurile marunte schimba mai multe lucruri in noi decat evenimentele majore. Am iesit ca de obicei pe afara. Oameni de treaba, oameni stricati, oameni ce putrezesc, oameni pe care ii iubeam inainte din toata inima, dar care au apucat pe un drum…sa spunem asa, nesigur. Oricum, am dat de oameni de toate felurile. Discutii, mancare, glume, glume bune, glume proaste, glume extrem de proaste. Dar o platesc cu aceeasi moneda lovind unde doare mai tare (la propriu sau la figurat; depinde). In sfarsit, trebuie sa plec acasa. Brusc imi aduc aminte ca am de cumparat o paine. Ma intorc inapoi, ciudat, fara sa-mi fie lene, fara sa mi se para o corvoada; de parca totul trebuia sa fie asa de la bun inceput. Si intru in Aurocor, iau ce-mi trebuie si merg la casa. Iar acolo am vazut ceva ce mi-a lasat o impresie extrem de placuta. Pe langa faptul ca tipa de la casa avea un aer profesional, mai emana si o aura irezistibila si era si colorata…la propriu. Era placuta; nu sobra, nu seaca, nu sictirita si nu arata niciun semn de oboseala. Asa vanzatoare mai rar. Insa ceea ce mi-a placut cel mai mult (pe langa faptul ca era, in orice caz, tanara) a fost zambetul care mi l-a adresat. Nu era scrijelit intr-un mod jalnic ca pe o bucata de lemn uscat, nu era ironic, nu era obosit. Era viu si cald. Promitator si incantator. Am ramas putin nesigura. Nu stiam daca sa ii zambesc sau sa ii spun ,,Imi place aerul tau de profesionista” (suna ciudat, ce-i drept) sau sa facem cunostinta si sa o invit la o cafea. Am ramas la partea cu zambitul. Urmatoarea tura sa vad daca impresia persista. Daca chiar e ceea ce aura ei emana, atunci am gasit o raritate.
Pentru prima data de ceva vreme incoace, imi doresc enorm de mult ca cineva anume sa nu ramana intr-un magazin obscur, intr-o slujba de doi bani, ci sa aiba sansa sa se realizeze. Cei ca ea merita si o sansa si suport.

–>Oamenii au uitat sa le mai pese de cei din jurul lor. Trecem unii pe langa altii si nu ne intereseaza viata lor si ceea ce-am putea afla de la ei. Suntem superficiali, nu? Nu mai vezi rasariti care sa iubeasca lumea, sa fie interesat de conexiunile dintre oameni. Toti au interese. Totul e fals. Totul!

–>Cand a fost ultima data cand ai vrut sa-ti intinzi inima pe tava unui strain ce simteai ca merita? Cand a fost ultima data cand ti-a pasat de cineva pe care nici macar nu-l cunosteai? Daca esti genul acesta de om, atunci ai o inima calda.

–>Noapte buna.

P.S.: Cine crede ca e diferit si vrea sa ma contrazica, sa o faca. Are o invitatie la cafea din partea mea :)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

P.S.: Daca asta chiar ar fi ultima ta zi (din motive absurde, ciudate si total ridicole din punctul tau de vedere), macar mori fara sa-ti para rau:
-ca te-ai certat cu ai tai
-ca in loc sa iei o ciocolata ca s-o imparti cu cei la care tii, ti-ai luat niste tigari
-ca te-ai imbatat ca prostul si ai pierdut, de fapt, timpul degeaba
-ca ai ranit pe altcineva
-ca in ziua aceea n-ai facut nimic deosebit, interesant, important
-ca persoana care probabil ca tine cel mai mult la tine ai parasit-o de mult
-ca aceasta e ultima ta clipa si ca nu ti-ai trait viata

Nu a-ti trai viata in viitor e esentialul, ci sa o fi trait pana in acea clipa la maxim. Asta e diferenta intre cei fericiti la suprafata si cei fericiti pana in adancul sufletului. Unii traiesc deja, altii asteapta ca adevarata viata, distractie, aventura etc sa inceapa. Pacat de ei, nu?

Proza trecatoare

-Tu!
Eu?
-Nu! Eul tău!
Eu?
-Da!
-Spune!
-Mori!
-De ce?
-Eşti rău!
-Cum de?
-Esenţa ta!
-Ce e cu ea?
-E greţoasă!
-De ce?
-Ai sufletul putrezit!
-De unde ştii?
-Nu iubeşti!
-Contează asta?
-Foarte!
-Cum de?
-Nu trăieşti!
-Ba da!
-Şi nu! Nu-ţi bate inima!
-Ba da!
-Nu adăposteşte sentimente!
-Şi ce?
-Contează!
-De ce?
-Pentru că nu eşti om cu adevărat!
-Sunt om! Mănȃnc, beau, vorbesc, învăţ, mă distrez! Trebuie mai mult de atȃt?!
-Trebuie să fi iubit ca să ştii ce-nseamnă acel sentiment şi să fi gustat din împlinirea ce ţi-o aduce!
-Am gustat şi nu mi-a plăcut!
-Ai băut paharul pȃnă la fund?
-Nu! N-am vrut să fiu rănit!
-Vezi! Asta e! Ţi-e frică!
-De ce anume?
-De iubire!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Muşcă cu poftă din fructul interzis,
Muşcă şi mănȃncă cu nesaţ.
La propria-i pieire vrea
S-ajungă neîntȃrziat.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

-Cum de şti ce eşti, cine eşti?
-Vorbesc şi m-analizez!
-Dar tu de fapt nu exişti!
-Acesta e un paradox! Sunt în faţa ta!
-Sufletul ţi-e sterp!
-…e doar obosit într-o lume atȃt de nebună…

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

-…iubesc!
-Du-te!
-Te iubesc!
-Mori!
-Nu! Te vreau!
-Eu NU!
-De ce?
-Greşeşti! Mult! Groaznic de mult! Pȃnă la refuz!
-Ştiu! Şi-ncerc să mă îndrept!
-Doare cu atȃt mai tare cu cȃt ştiu şi asta şi cu cȃt îmi greşeşti şi mai mult!
-Nu vreau să mai fac asta, să te mai rănesc!
-Asta spun toţi…

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

-Te-aş iubi o viaţă-ntreagă, dar dă-mi pauză o zi.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Reziduri sentimentale

Arde, urstură, pişcă, doare;
E venin –parte a realităţii.
Picură pe răni deschise, încinse.
Carnea sfărâmată se albeşte.
Se topesc senzaţii;
Curg la vale,
Pătrund în canale,
Se pierd în lume, în pustiu.

Cred că o să încep să fac contrabandă cu reziduri sentimentale.

.

.

.

Ma-ndoiesc…

Cred ca am nevoie de…un strop de intelegere si ceva atentie. Dar de unde pot sa le scot si pe astea? Este cineva sa-mi asculte lamentarile oribile, gandurile triste si vocea dezolata? Ma-ndoiesc. Exista cineva care sa-nteleaga intr-adevar si sa-mi accepte ideile fara sa incerce sa le combata? Ma-ndoiesc. Exista cineva dispus sa stea cu mine atunci cand sunt depasita de situatie si sa ma tina in brate? Sau mai bine zis, are cineva timp pentru asta? Ma-ndoiesc. Are cineva intentia de a-mi mentine vie dorinta de a trai? Ma-ndoiesc. Are cineva ochi, urechi si o vorba buna ca sa-mi ridice moralul si sa ma faca sa ma simt bine? Ma-ndoiesc. Are cineva in vedere faptul ca nu sunt multumita de mine si ca-mi detesc slabiciunile lumesti? Ma-ndoiesc. Are cineva dorinta de a-mi cunoaste si partile negative pe langa masca aia care surade mereu? Ma-ndoiesc. Exista cineva care sa-mi vrea binele si sa nu trateze cu indiferenta atunci cand ceva din mine nu-i este pe plac? Ma-ndoiesc. Exista cineva care sa nu ma critice sau nu schimbe subiectul atunci cand sunt trista? Ma-ndoiesc. Ii pasa cuiva ca trec printr-o pasa proasta, sau ati decis ca mai bine treceti si voi indiferenti pe langa mine? Ma-ndoiesc oricum ca va intereseaza persoana mea. Mai mult va intereseaza vorbele, sau poate nici alea macar. Si daca nu va intereseaza nimic din ceea ce am scris, atunci de ce mai cititi? Va anunt cu tristete, in acest caz, ca v-ati irosit 5 minute din viata pentru nimic.

ma las de…vorbit…momentan…

WARNING:Te plictisesc primele 10 randuri? Nu mai citi! Repet: nu mai citi!

Cel mai adesea nu-mi explic sentimentul de ura pe care il am; nu fata de o persoana. Nu urasc pe nimeni, nu acum cel putin. Urasc, de fapt, sentimentul de dor pentru ceva, urasc unele momente in care simt ca imi lipseste un lucru esential, in care imi e dor de unele persoane pe care abea le-am vazut. Urasc uneori cartile care ma emotioneaza, ideea de a minti si de a fi ipocrit. Nu-mi explic nici sentimentul de antipatie pe care il am brusc si fara motiv fata de unele lucruri sau oameni (cel mai adesea fata de cei cu care ma inteleg formidabil). Cred ca iar am inceput sa am starea de dinainte, de apatie, plictiseala si nevoia de a pluti intr-un univers paralel cu realitatea. Cred ca am nevoie de o pauza adevarata. Poate ca stresul general de la scoala e de vina, poate anturajul, poate instabilitatea mea emotionala, poate…poate…habar n-am. Le dau dracului toate. Am sa iau o pauza in adevaratul sens al cuvantului. N-am sa mai vorbesc. Pur si simplu am sa tac o perioada si am sa ascult pe cei din jur. Si asa, vorbesc foarte mult intotdeauna si degeaba. La urma urmei sunt un nimeni. Nu sunt totul pentru cineva anume, asa ca degeaba imi expun parerile, sustin tare si ferm anumite idei si gandesc cat mai critic cu putinta totul. N-are logica ce zic? C’est la vie! Nu totul e logic.
Totusi, maine am sa fac o exceptie; am sa vorbesc mult si bine. Maine e o zi speciala pentru mine si abea astept sa incep sa vorbesc. Macar stiu ca atunci voi fi ascultata cu adevarat de persoana potrivita si care imi cunoaste sufletul probabil cel mai bine. Oh, cum e sufletul meu va intrebati? Nu va intrebati asta, dar in fine. Nu e mic si negru, asta e sigur. E mai degraba mare si incapator. Oricine ar avea nevoie de un refugiu, ar gasi un mic loc pentru sine. Dar nu asta era ideea. Ideea e ca s-a cam micsorat spatiul pe acolo, a cam secat si a devenit mai gri. Azi era pace in el, dar sentimentul de pace la mine e mai mult un lucru relativ. Cred ca am sa intru in razboi cu sufletul asta al meu mic si pipernicit la urma urmei (la cate mii de suflete sunt pe Pamantul asta, al meu e insignifiant fara discutie) si am sa contracarez toate sentimentele si izbucnirile. Nu conteaza daca e fericire, tristete, extaz sau depresie. Important e sa devin imuna. De altfel, va sfatuiesc si pe voi sa deveniti imuni la ce se intampla in jurul vostru. Lumea, viata, viitorul, crede-ti-ma; niciuna din acestea nu sunt prea primitoare. Sunt mai degraba viclene, rautaciose, pline de minciuni si piedici pregatite. De asta e bine sa tratezi totul cu mai multa indiferenta. Vezi-ti de viata ta asa cum incerc eu sa fac de ceva vreme incoace si o sa o duci chiar mai bine decat te astepti. Daruieste-te doar lucrurilor care iti fac placere 100%. Nu-ti place ceva anume? Asta e. Omul mai inghite si ce nu-i place.

Deja m-am saturat sa scriu. Imi pica si ochii in gura de somn. In seara asta a fost o revolutie generala in capul si sufletul meu. Ciao si sa auzim numai de bine.

Post Navigation