Mă gândeam că m-ai uitat complet. Avem mai bine de 10 ani de când ne cunoaștem și cu toate acestea, la un moment dat, legătura noastră s-a slăbit, a devenit un fir de ață fragil. Credeam că nu mai am tangentă cu tine, dar mi-ai demonstrat azi contrariul. Ieri m-ai ascultat când îți spuneam supărată cât de nerecunoscători sunt oamenii și că rămân indiferenți atunci când îți pasă de ei și încerci să le faci un bine, să-i înveselești, să le arăți că există cineva care chiar le vrea binele, iar azi ai venit la mine cu un cadou de Moș Crăciun. Puteam să cer mai mult de la viață? Mi-ai topit inima cu asta. De mult n-am mai văzut oameni cărora să le pese de oricine altcineva în afară de ei și mai ales de niște vorbe spuse la un moment dat, fără vreo intenție. Mulțumesc!
De ceva vreme ma simteam ciudat, imi lipsea ceva important, imi era dor de un lucru nedefinit. Am incercat cam tot ce mi-a trecut prin cap, ca sa vad daca-mi trece starea; am dormit mult in unele zile si foarte putin in altele, am invatat ca o nebuna sau n-am invatat nimic, am ras, m-am plimbat, am ascultat muzica, am baut cafea, bere, lapte, ceai, am mancat dulciuri. Am incercat tot ce stiam ca m-ar putea scoate din starea asta ciudata si de altfel neplacuta. Insa astazi m-am “vindecat”. Leacul: ploaia. Imi era dor de o ploaie de toamna: rece, scurta, blanda. Iar atunci cand mi-am pus sa cante El Negro-Ploaia care va cadea, eram cu totul cufundata intr-un sentiment de liniste si pace.
Din pacate m-am despartit de persoana cu care stateam in ploaie. Trebuia sa ma indrept spre casa. Trebuia?! ,,Nu!”, mi-am spus, si am continuat sa merg. Am lungit cat de mult am putut plimbarea. As fi dat orice ca in fata mea sa fie o balta si ca nimeni sa nu fie pe strada. As fi sarit direct in mijlocul ei cu toata forta de care eram in stare. In orice caz, plimbarea mi-a prins bine. Si ca sa aduc la suprafata copilul din mine mi-am luat si o acadea cu aroma de mere, care a fost pur si simplu delicioasa. Mi-am continuat plimbarea mergand alene si cu acadeaua in gura. Eram mandra ca aveam asa ceva mai nou. Iar pentru ca aveam aparatul foto la mine, normal ca nu m-am putut abtine sa nu ma opresc din loc in loc si sa fac poze (am sa pun cateva mai jos…majoritatea cu paianjeni>:)).
Dupa ce m-a biruit frigul si durerea de gat, am decis sa ma intorc acasa. In scara, surpriza, am gasit o pisica; exact prietenul de care aveam nevoie.:) M-am jucat cu ea, am alintat-o, iar ea a inceput sa toarca cu spor. In cele din urma am ajuns acasa si m-am pus la scris acest articol inutil, de fapt. Cred ca imi era de asemenea dor sa scriu ceva.:) In continuare va las cu pozele promise, iar eu ma intorc la cafeaua si acadica mea.:) Sa auzim numai de bine. Enjoy!:3
Come feed the rain 