Come feed the rain

Cos I'm thirsty for your love dancing underneath the skies of lust

Categoria: Proza trecatoare

Poezie

Poets of the Fall – Late Goodbye (click. e ca o melodie de fundal.)

Vechiului jurnal îi scriu

I
Aproape că amorţise mania scrisului în mine,
căci de când m-ai lovit
cu indiferenţă şi mi-ai făcut în inimă un gol,
mi-am propus să ocolesc orice foaie de hârtie.
Am fugit dintr-o neghiobie de neiertat de vechile-mi jurnale adolescentine,
preferând un strop de bitter şi-un Black Devil pe post de mântuială.
Nu mă văd la fel, mai ales azi, în faţa oglinzii,
ochii obosiţi privesc critici pe sub genele stinghere;
M-am ferit de mine,
Mă feresc de lume,
Caut boxa cea mică şi-ascult veghind în taină ,,Autumn Leaves Rivisited”.

II
…te-am lăsat, jurnalule dragă, te-am lăsat să-mi usuci rimelul scurs pe aşternutul de celuloză.
Uite, ţi-am udat şi filele,
s-a uscat cerneala,
ţi-am mânjit interiorul înţesat de amintiri,
miroase-a mucegai, e-un aer stricat în coperta de lemn.
Of, suflete, închistat în pana de scris, nu te mai zbate atât de doritor de libertate,
mi-e prea frică să ţi-o mai dau !
Tare greu e să mă hotărăsc din nou cine sunt, cine eşti, ce sunt, de ce sunt aşa cum sunt.
Ȋn cap am un continuu asediu,
de inimă atârnă o ancoră grea,
nu pot să nu mă refugiez în tăcere.
Firidele minţii mi se umplu de zgomot şi amintiri perfide,
care se strecoară şi-mi orbesc simţurile;
aproape că-mi cedează coloana vertebrală de-atâtea izbucniri nimicitoare!
Calmează-te, inimă…
şi aşa mă conduci prost, când, de fapt, eu doar ar trebuie să tac şi să mint frumos cu un zâmbet grotesc întipărit pe faţă.

III
De luni de zile stau şi-mi zic:
,,Lasă, totu’-i trecător, toate se vor aşeza la locul lor”
şi-n linişte aştept ca tremurul să-nceteze,
să nu-mi mai fie frig, să nu mai aud culorile plângând la geamul meu când dorm
şi când îi somnul greu şi mă trezesc dintr-un coşmar şi calculatorul atunci porneşte –singur!- şi mă-nspăimântă cu lumina aceea nenaturală, cu hârşâitul vechilor metale din unitatea centrală.
E-un fior ce se strecoară în vene, îmi intră în puls şi mă face să plâng de frică şi teroare, că-n vis mi-ai apărut şi că e ora 3 fix noaptea.
Tu ştii ce-nseamnă asta?

IV
Un teribilism tembel prefer însă să arăt.
Eu şi Suflet părem la poli opuşi
şi aşa ar fi bine să rămână,
aparenţe stupide, conformate cu regulamentul extern şi zvârcniri interioare plăpânde, esenţa!

Astăzi, însă, în cap am un continuu asediu,
de inimă atârnă o ancoră grea,
nu pot să nu mă refugiez în tăcere.
Firidele minţii mi se umplu de zgomot şi amintiri perfide,
care se strecoară şi-mi orbesc simţurile,
aproape că-mi cedează coloana vertebrală de-atâtea izbucniri nimicitoare.
Nu mai pot lupta cu atâtea insistenţe interioare!
Mai aveţi puţin şi-mi despicaţi cutia craniană!
Maniace sentimente mai zac în mine!
E o cutie a Pandorei ce stă să explodeze.
Blestem!

V
Gata! M-am reîntors pe hârtie,
aşa că să-nceapă beţia care mă omoară,
să curgă negru din vena jugulară!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Am scris mai sus intr-un vers ca ascult ,,Autumn Leaves Revisited”. Iata si melodia:

Fetis

Titlul spune tot. Like it, read it, if not, then skiddoo!

~~« Uneori nici nu poti sa-ti dai seama daca ceea ce faci este corect sau total gresit. » Cam asa gandeam acum si, credeti-ma, chiar trebuia sa gandesc asa pentru ca eram total confuza. Eu, majora, ce sedusesem un pustan ce abia trecea intr-a 7-a, aveam ceva probleme de constiinta, desi nu pot sa spun ca s-a intamplat ceva cu adevarat semnificativ intre noi doi. Ha, ha, vorbesc de parca ar fi vorba de 2 oameni, cand de fapt este vorba abia de unul si jumatate si poate nici macar atat. Oricum ar fi, ideea fusese gresita. Nici nu imi dadeam seama ce intentia avusesem cu el. Cu siguranta n-avea nimic de-mi oferit in afara de el, inima si viata sa (pustiul era indragostit lulea de mine, desi, gandesc eu, s-ar putea ca asta sa fie doar o pasiune trecatoare). Nu era barbat, nu avea vreun viitor sigur, abia de intrase in pubertate si totusi, am fost si inca sunt atrasa de el. « De ce ? De ce ? De ce dracu ?!! »
Baiatul in cauza statea cu capul pe sanii mei si dormea dus. Era epuizat de la cat m-am ,,jucat’’ cu el. Ma uitam putin cam piezis la el si plina de curiozitate. Avea un par splendid, negru, negru ; aproape ca te puteai ineca intr-o culoare atat de intensa. Iar fata ii era fara cusur, avea un ten alb si cativa pistrui foarte simpatici si care-i dadeau extraordinar de mult sarm atunci cand imi zambea. Spun ca ,,imi’’ pentru ca intotdeauna avea o sclipire in ochi atunci cand se uita la mine. Efectiv ma sorbea din priviri, imi descompunea figura, miscarile, caldura corpului, ca mai apoi sa stoarca esenta din mine si sa o inchida in spatele retinei, in cufarul numit minte. Era delicios fara tricou. Imi venea sa-l musc de umeri si sa-l pipai in continuu. Era inca un copil ; insa, totodata, ii puteam distinge cele cateva trasaturi masculine. Avea un inceput de mustata, ii puteam observa in voie linia maxilarului, de sub pielea alba, pala, ii puteam distinge usor pometii cu oasele puternice. Era frumos, ,,prea frumos pentru mine’’ mi-am spus.

~~Acum o ora E. imi ceruse in cel mai dragalas si inocent mod cu putinta sa ii spun ce insemna dragostea adevarata. Am zambit putin (zis) pervers si am intins mana sa-l apuc de tricou. Si l-am tras spre mine. Evident, a fost un gest impulsiv ce numai un maniac ar fi putut sa-l faca; dar am facut-o. ,,Ce-ar fi sa te invat nu sa-ti zic ? ‘’. Nu stiu ce m-a apucat de am spus asa ceva. Mi-am apropiat nasul de al lui si am inceput sa mi-l frec usor de al lui. ‘’Doamne ce mic, finut, rotund si carnos e!! ‘’, mi-am zis. Mai aveam putin si tipam de fericire si entuziasm general. El rosise usor si tremura. Se vedea clar ca ii crescuse tensiunea. Inima statea sa-i iasa din piept. Si atunci l-am apucat brusc si tricou si l-am impins pe spate cu toata forta (nu ca el ar fi ripostat). Imediat ce m-am trezit deasupra lui m-am apropiat incredibil de rapid de buzele lui. Si m-am oprit exact la un milimetru distanta de ele. Ochii i se marise, se inrosise total si se panicase. Am zimbit dulce si atunci l-am sarutat usor de buze. El, insa, dorind sa-mi arate ca si el putea sa…habar n-am ce, mi-a intors sarutul cu mult entuziasm. M-a tras peste el cu putina sa forta ; am cedat pentru ca oricum ma dureau ingrozitor mainile de la cot in sus. E clar ca nu ma asezasem cum trebuie. Astfel am aterizat pe el, cu decolteul in ,,V” mult mai pronuntat, bluza cazandu-mi de pe un umar, lasand astfel la iveala sutienul meu negru din satin cu impletitura rosie. Era genul de sutien care ar fi incitat orice baiat, cu sau fara puta bleaga. Era feminin si masculin totodata. Perfect normal si totusi pervers si cu ceva diabolic in el. Cu siguranta combinatia de culori era de vina. Aterizata in felul acesta, am putut sa simt cum ceva parca, parca pulseaza in pantalonii sai. ,,Hmmm, are potential din cate se pare.’’ Cum sanii erau arma perfecta cand vroiai sa cuceresti un baiat am coborat mai jos in spre gatul sau, frecandu-mi fara jena sanii, corpul si cu tot ceea ce m-a inzestrat mama natura de pieptul sau mic si pipernicit. Dar pe cat de mic era pieptul sau, pe atat de mare si vijelios se arata cocoselul sau in pantaloni. ,,N-ai vrea sa ii facem mai mult loc ?’’ si m-am uitat senmificativ in spre pantaloni. El n-a spus nimic. Era prea emotionat saracul. Asa ca mi-am vazut pur si simplu de treaba mea. ,,Cat de bine sa detii puterea absoluta ! Sa faci ce vrei si cum vrei din celalalt! Pacat ca nu era suficient de mare ca sa fie doar al meu…fir-ar sa fie de diferenta de varsta!!!!’’ L-am muscat odata tare de gat de a tipat de durere, insa imediat i-am astupat gura cu un sarut umed; probabil cel mai umed din viata mea…

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

It kills us, all!

Her greenish eyes, dark love
unrequired,

The so long song, the fever of
lying,

A single fagot, Black Devil’s
child,

A single heart, a piece of requiem,
silence.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Alley

Hold your breath, entice the love,
Make it yours and sing it loud;
Lullaby’s despair’s my soul,
‘cause you’re the cause of every moan.

Climbing stairs could now become
The new reason for a thought.
Magic spells will work no more,
‘cause love is a real thing
In this world of hide and seek.

My new love, endless mistakes…
But even then I can’t regret
The dream which I chose to live,
The soul for which my dreams begin.

Dead of night just leaves me numb
By the chimney’s fired ground
Loosing trace of what’s outside
I pull back…I’m spacing out
Mind just losses consciousness
When the thought reaches the stairs;
When I see you at the end.
My chest’s fire bursts outside.

That’s the story of my life,
It’s an ups and down alley.

First day of school&Co.

Fiinte ordinare

Ti-as prinde un croseu de dreapta
Ca sa-ti sfarama tampla
Si sa te ucid cu tot cu slutenia ta
Sufleteasca…

Muta-te intr-un container
Impreuna cu guzganii
Ca si asa faci umbra pamantului
Degeaba…

Nu-ti mai roade unghiile
Si evita-mi privirea,
Pentru ca jur ca te-as musca
Pana si cu ea!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Prima zi de scoala: mirifica si super distractiva. Evident, unii au ramas la fel, altii s-au schimbat (in mare parte in rau), au mai plecat oameni, au mai venit oameni. Oricum, n-am luat in seama neajunsurile vietii, ci am profitat pur si simplu de fiecare imbratisare calduroasa care mi s-a dat. Multumesc. Sunteti super eroii mei. Oh, and by the way, never try Black Devil. They suck!
>:D< Smile, 'cause it's a wonderful day!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Din cer, azur de neatins, picura soapte;
Ale ingerilor lire canta fara de sfarsit
Lungi romante pentru omul covarsit
De-ale inimii soapte.

Sub soarele ce-i semn de foc,
Cu inima palpitanda de dor,
Tanarul nebun si-amoc
Zbiara:,,Madona, te ador!”

Intristat ne sade tanarul sfarsit,
Cu-ale sale dorinte rapuse.
Nici un semn de la iubita n-a primit,
Iar el ca o stea plapanda se stinse.

22.07.2011 (23:00)

Iubirea-i un blestem

Ispita…iubirea, mar interzis.
Prea vremelnic m-am intins
Pentru a lui aroma, pucioasa de vise.
Insa nimeni nu mi-a zis
Ce monstru apare-n noi,
Ce conexiuni extraterestre,
Ce durere vie, ce ochi scanteietori.

Ce farmec si vraja
Te prinde ca-ntr-o plasa
Atunci cand vezi persoana
Pentru care-ai putea sa mori…

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Kiss me gently
Always I know
Hold me, love me
Don’t ever go

Nou

Intr-un sipet ascuns,
O cruce de argint,
O piatra din mormant
Si o frunza vestejita
Sunt adapostite.

O inima ascunsa-n nori…
Un gand picat din cer…
Si-o soarta nesperata…
Azi un suflu nou inunda
Viata ramasa nemiscata.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Blestem anchilozat (o gluma…poate)

Un mare TU apare pe tastatura;
Prefer sa-i trag o injuratura.
Un mare NOI apare in minte;
Mai bine sa-mi cada un dinte.

Sincer, lucrurile-s de pomana
Spuse, ascunse, elucidate.

Intotdeuna va fi prea tarziu
Ca sa-mi spui ceea ce (poate) deja stiu.

The love

Daca azi ai veni
Si n-ai mai pleca,
Sincer, iubite,
Ti-as da mana mea.

Ti-oi fi parand poate idioata,
Dar iti voi spune sincer, deschis,
Eu sunt a ta,
Pentru totdeauna, a ta.

Si daca ma refuzi,
Atunci care ti-e rostul,
De ce-ai venit
Inapoi in lumea mea,
Atat de trista…decolorata?

Mi-ai spune ca a fost un accident
Si vei pleca,
Iar mana mea suspendata
Va taia aerul, va cadea;
Va fi dureros, dar ma voi resemna.

Caci, draga, nu-ti pot cere sa ma iubesti,
Insa, te rog, nu-mi spune sa nu te doresc.
Sunt a ta…si asta, pentru totdeauna.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.